Skip to main content
 
 
 

“Conceptul de adevăr e tratat într-un fel foarte specific în școala de actorie InLight. Metoda lor e unică şi experimentală într-un mod constructiv, apelând la tine, omul care vii cu propria experienţă, nu la vreo 'formă' detaşată de ceea ce reprezinţi cu adevărat. Cred că InLight e un loc unde se lucrează chiar cu tine, cu ceea ce reprezinţi tu în orice context.” Adrian Sitaru (regizor)

 

“În InLight, actoria se face într-un mediu relaxat şi realist. Mi s-a părut de apreciat faptul că rezultatele sunt foarte vizibile. Există spectacole InLight, există elevi care au roluri în filme şi reclame după ce termină cursurile astea. Ceea ce caracterizează în mod special această şcoală e normalitatea şi interesul cu care e tratat fiecare individ în parte.” Bogdan Dumitrache (actor)

1
1

Ce faci propriu-zis la cursul de actorie?

Primele 2 luni faci Jocuri, activități cognitiv comportamentale, dicție, lucru la scena, următoarele 2 luni faci dezvoltare și interviu de personaj, dezvoltare piesă de teatru iar în ultimele 2 luni repeți la spectacolul vostru de teatru. Înveţi să te exprimi mai bine, mai puternic, mai nuanţat, lucrezi în echipă, capeți încredere îm tine și în ceilalți, înveți mai multe despre cine ești, și nu în ultimul rând înveți actoria de teatru de la o echipă profesionistă. Tu ești pensula sau vioara. Tu ești instrumentul artei actorului. Ne acordăm împreună.

Cu ce te ajută?

InLight a dat ocazia tuturor elevilor săi, fără excepție, să participe sau să joace în proiecte culturale organizate la nivel profesionist: spectacole de teatru, spoturi publicitare, filme de scurt și lung metraj: River-Bet, Domino, Triptic și mult premiatele Ilegitim și Blue Moon. Vei fi mai stăpân pe tine şi vei dobândi elemente de analiză a procesului scenic.

Mai pe scurt scena e a ta și platoul la fel!

Cursuri de actorie teatru

Detalii administrative și costuri

  • Ne vedem de 2 ori pe săptămână câte 90 de minute.
  • Grupele sunt formate din 10 – 16 cursanți.

Durata cursului este de 6 luni, respectiv 4 luni de curs + 2 luni de repetiții și se va finaliza cu o piesa de teatru pe scena unuia dintre teatrele noastre partener: UNTEATRU, Godot Cafe Teatru, Teatru De Artă București etc.

Costul cursului este de 700 de Lei/lună.

Cursul de actorie se adresează adulţilor care vor să testeze și scena de teatru și platoul de film și care vârsta cuprinsă între 14 ani și infinit.

Înscrie-te Acum!

OBIECTIVE CADRU

  1. Dezvoltarea capacităţilor interpretative;

  2. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de mişcare şi gândire scenică;

  3. Cultivarea sensibilităţii, a fanteziei, a imaginaţiei şi a creativităţii scenice.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ

La sfârşitul cursului cursanţii vor fi capabili:

  1. să interpreteze bucăţi dramatice din repertoriul pentru adulţi, incluzând poezii, texte literare, secvenţe scenice;

  2. să îşi  formeze deprinderi corecte de gândire şi mişcare în contextul procesului scenic: respiraţie, emisie şi dicţie, poziţie corporală, atitudine, gestică, mimică;

  3. să înţeleagă valoarea lucrului în echipă şi să-l aplice corect;

  4. să dobândească reflexul de a acţiona corect în diferite situaţii scenice sau de viaţă;

  5. să identifice falsul sau adevărul în actorie;

  6. să abordeze diferite atitudini, ca lider sau coechipier, în lucru, atât pe scenă, cât şi în viaţa personală;

  7. să coreleze şi să sincronizeze abilităţile fizice cu cele vocale şi intelectuale în cadrul unui spectacol în funcţie de decor, muzică, lumini şi costume;

  8. să consolideze deprinderea de a activa normal în grupuri cât şi individual;

  9. să înţeleagă conţinutul unui text de interpretare şi să aplice moralitatea mesajului transmis în viaţa de zi cu zi;

  10. să înveţe să-şi creeze şi să aibă un mic repertoriu de monoloage pe diferite tipologii.

ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

– exerciţii de  voce şi dicţie;
– exerciţii de mişcare şi relaxare fizică;
– exerciţii pentru dezvoltarea memoriei motrice, muzicale, ritmice şi interpretative;
– termeni de analiză a procesului scenic;
– jocuri de lucru în echipă, de dezvoltare a imaginaţiei, a reflexelor, a puterii de decizie şi a corectitudinii în exerciţiu;
– bucăţi dramatice şi piese de teatru (scene de teatru şi film, piese şi scenarii din repertoriul românesc şi internaţional).

CONŢINUTURI

– deprinderi de interpretare a textului (înţelegerea corectă a conţinutului dramatic şi analiza rapidă a mizei scenice şi a personajelor);
– deprinderi de interpretare actoricească (transpunerea în mişcare şi vorbire a lucrului pe text, înţelegând diferenţa fals-adevăr şi folosindu-se de toate mijloacele creative, în special improvizaţia,  dobândite în exerciţii);
expresivitate scenică (abordarea în mod original a textelor alese cât şi transpunerea în scenă cu impact diferit);
creativitate (deprinderea de a improviza şi a lucra cu imaginaţia).

MODALITĂŢI DE EVALUARE

Probe practice – Cursanţii vor fi evaluaţi de profesori în grupuri mici şi individual.