Skip to main content

Salut,

Primul și cel mai important aspect al unui actor este emisia – adică vorbirea. Pentru o îmbunătățire continuă a acesteia acordaţi atenţie modului în care vorbiţi. Poate că voi nu vă daţi seama că unele cuvinte pe care le rostiţi nu se aud clar din cauza grabei, este chiar normal să nu observați asta pentru că voi oricum le auziţi în minte.

Cum vă puteţi verifica? Cel mai bine este să vă înscrieți la un curs de actorie sau în lipsă de timp puteți să vă înregistraţi şi să ascultaţi pe urmă. Apoi ar fi bine să vă rugaţi prietenii să vă spună imediat când nu aud un cuvânt rostit de voi. Concentraţi-vă pe aceste cuvinte (sunt mai degrabă grupuri de diftongi, dacă sunteți atenți), făceţi-vă o listă cu ele şi repetaţi-le pînă vă vine firesc să le rostiţi clar.

Totuşi nu vă modificaţi în întregime modul de a vorbi care are particularități și trăsături ce ne definesc personalitatea. De asemenea nu încercaţi să rostiţi toate cuvintele prea clar sau rar – o să sune haios ca și cum ați vorbi pe înțelesul sugarilor și la început vor crede toți ca ați plecat pe ”cărări”. Concentraţi-vă doar pe cuvintele sau grupele de sunete care vă dau probleme. Dacă puteţi corecta în ele cuvintele problemă, totul ar trebui să fie OK. Spor și dicție!

Aveți și câteva exerciții de dicție mai jos pentru început:

Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice nu poate caricaturiz (simte pe z un t) a caricatura sa.

Rege Paragarafaramus, când te vei desoriginaliza? Mă voi desoriginaliza când cel mai original dintre orginali se va desoriginaliza. Dar cum cel mai original dintre originali nu se va desoriginaliza, regele Paragarafaramus nu se va desoriginaliza.

Primprejur plimbările prin ploaie prilejuiesc plăceri proprietarilor provinciali.

Succes,

Echipa InLight!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.