ITF 2017 Festival de Piese Imperfecte ediția #2 – Juriul

Intelectualilor și iubitorilor de teatru, din 13 noiembrie începe ITF 2017 – Festival de Piese Imperfecte ediția #2

ITF 2017 se derulează anul ăsta în perioada 13-24 Noiembrie la UnTeatru, excepție făcând ziua de 18 Noiembrie când mergem la Teatrul de Artă să vedem o adaptare după Trilogia Belgrădeană „The Very New Year”. Anul acesta ni s-au alăturat în ITF de asemenea și cei de la TeenMedia Academy cu spectacolul musical „Casting pe Broadway”. Pentru mai multe detalii despre festival intrați aici: ITF 2017 – Festival de Piese Imperfecte

În total sunt 13 evenimente/spectacole, dintre care 11 producții ale școlii de actorie InLight, scrise chiar de cursanți,  sub îndrumarea coordonatorilor, la cursul de Actorie Teatru Începători InLight. Trei dintre spectacole au trei distribuții diferite și un text comun de autor, respectiv „Niște Fete”, de Neil LaBute și sunt rezultatul cursului de Actorie Teatru Avansați InLight.

Juriul ITF 2017

  • Anca Maria Colțeanu (președintele juriului) – este regizor de teatru și televiziune – a absolvit Facultatea de Regie Teatru la clasa Cătălinei Buzoianu,  în cadrul UNATC I.L. Caragiale București în 1998. A făcut 38 de spectacole de teatru și a participat la numeroase festivaluri atât în țară, cât și în străinătate. Dintre cele mai premiate și iubite spectacole ale ei meționăm aici: „Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, spectacol de debut cu care a urcat pe scena premiilor UNITER, „Prințul din lacrimă”, după M. Eminescu, C. Castaneda și Boris VianTeatrul Tineretului Piatra Neamț, „Alchimistul”, după Paulo CoelhoTeatrul Odeon sau „Lecția”,  de Eugen Ionescu. În ultimii 10 ani a lucrat, în mod special, în televiziune ca regizor la mai multe emisiuni de divertisment și seriale de televiziune pentru postul PRO TV, dar și ca lector universitar la catedra de actorie. Spectacolele ei le puteți vedea în prezent la Teatrul Nottara, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Metropolis și POINT Art Hub
  • Mircea Gheorghiu – Doctor și Conferențiar – la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, secţia Actorie. Actor de teatru și film, a absolvit secția Actorie la clasa profesorului Ion Cojar, în 1994. Actor de film, teatru și televiziune, a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului Odeon, La Teatrul Național București, Teatrul Național Craiova și altele.  De la terminarea Academiei de Teatru și Film a fost preparator universitar la Catedra de Artă a Actorului și Vorbire scenică, apoi asistent universitar și din anul 2005 este conferențiar universitar la Catedra Arta actorului. El este principalul continuator al metodei Ion Cojar în pedagogia artei actorului
  • Domnica Cîrciumaru – Director internațional de casting – a lucrat în ultimii 14 ani în peste 60 de proiecte străine și românești în domeniul filmului și televiziunii. Datorită realizărilor sale, Domnica a devenit un punct de referință în industria de actorie din România. De-a lungul anilor, a construit o carieră și un traseu impresionant, în timp ce a lucrat în numeroase proiecte care presupuneau colaborarea cu regizori naționali și internaționali precum: Claude Lelouch (“What War May Bring”), Mick Davis (“Modigliani”), Joel Schumacher (“Town Creek”), Fredrick Bond (“Charlie Countryman”), Linda Yellen (“William & Catherine: A Royal Romance”), Courtney Solomon (“An American Haunting”, Cristian Nemescu (“California Dreaming”), Christian Carion (“Joyeux Noel”), David Yates (“Sex Traffic”) și alții. În ultimii ani a stabilit un record în domeniul producției locale, fiind responsabilă de distribuția a mai mult de zece serii de televiziune, dintre care unul ar trebui menționat ca fiind cea mai lungă și reușită serie de comedii românești „Las Fierbinți”PRO TV și cea mai recentă serie de televiziune locală HBO Europe, „Umbre / Shadows”. Domnica deține o diplomă de la Institutul Italian de Cultură Vito Grasso din București și este absolventă a Academiei Române de Economie. A început să lucreze ca asistentă de casting în 2001. În 2004 s-a alăturat echipei celui mai mare studio de film din România, Media Pro Pictures, în calitate de director de casting. În 2013, Domnica și-a înființat propria companie și a devenit membru al Rețelei Internaționale a Directorilor de Casting (ICDN)
  • Mihai Brătilă – Asistent Doctor UNATC I.L. Caragiale secția Arta Actorului Actor de teatru, film și televiziune. Absolvent UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, 1994 – 1998, Secţia Actorie, Clasa prof. univ. Dem Rădulescu. Absolvent UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, 1999-2001, Secţia Regie-Teatru, clasa prof. univ. Valeriu Moisescu. Colaborează în momentul de față cu PRO TV pe Regie de film serial. Roluri în film: 2004 – Dr. Breslaşu – Moartea domnului Lăzărescu, regia Cristi Puiu, 2003 – Chelnerul – Un cartuş de Kent şi-un pachet de cafea, regia Crtisti Puiu, 2002 – Lae – Tancul, regia Andrei Enache, 2001 – Zet – Popcorn story, regia Tudor Giurgiu, 2001 – Suporterul furios – Furia, regia Radu Muntean, 1998 – Tânărul – N-am nimic pe sub tricou, regia Mary-Anne Georgescu, 1997 – Ilieş şi Dezertorul – Terminus Paradis, regia Lucian Pintilie, 1995 – Martorul – Prea târziu, regia Lucian Pintilie, 1993 – Caporal Nicolae – O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie, 1989 – Olaf – Stâlpii societăţii, regia Dan Necşulea, 1987 – Matei Oprişan – Cântec în zori, regia Dinu Tănase, 1988 – Nelu – Nelu, regia Dorin Doroftei. Premii : 2003 – Ursul de Aur Festivalul de film de la Berlin – „Un cartuş de Kent şi-un pachet de cafea, regia Cristi Puiu. 2005 – Un certain regard, Festivalul de Film Cannes – „Moartea domnului Lăzărescu”, regia Cristi PuiuRegie de teatru: 2016 – Jacques sau supunerea, 2013- Anecdote provinciale, 2012 – “Autobahn” -Teatrul de Comedie, 2010 – Niște fete, 2006 – „Trilogie belgradeana”,Biljana Srbljanovic-Teatrul Casandra, 2006 – „After play”, Bryan Friel-Teatrul Act, București, 2005 – „Arta”,Yasmina Reza –  Teatrul de Comedie, 2005 – „A treia zi nu ne ridica nimeni la ceruri”, Dan Chiriac, Roluri în teatru: 1998 – Primul – Dictatorul de Al. Kiriţescu, regia Claudiu Goga, Locotenentul Zielinsky – Pe jos de Slawomir Mrozek, regia Dem Rădulescu, Anucikin – Căsătoria de N.V. Gogol, regia Dem Rădulescu, 1997 – Brânzovenescu – O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar
  • Iulia Poptean – Actriță – (fostă cursantă a școlii InLight) a absolvit în anul 2015 cu spectacolele „Amintiri” de Alexei Arbuzov și „Un cuplu ciudat”, de Neil Simon, secția Actorie în cadrul UNATC I.L. Caragiale București, la clasa profesorului coordonator Doru Ana. Premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Absolvenților cu rolul – Florence Unger din „Un cuplu ciudat”. Anul acesta (2017) a terminat masteratul în Arta Actorului la UNATC I.L. Caragiale București. Ca proiecte de film a lucrat scurtmetraje în România și SUA. În teatru a avut proiecte de colaborare cu teatrul „George Ciprian” din Buzău, Godot Cafe Teatru și Teatrul Național București. În prezent, joacă la Godot Cafe Teatru în spectacolul „Sâmbătă: Averse”, de Matei Lucaci Grunberg și Tudor Coman, în regia lui Matei Lucaci Grunberg și la TNB, în spectacolul „Război”, de Lars Noren, în regia Lorenei Zăbrăuțanu
  • Marin Grigore – Actor – a absolvit în anul 2006 cu spectacolele „Cele două orfeline”, de Adolphe D’Ennery, „Trei surori”, de A.P. Cehov și „Don Juan”,  de J.P. Molierre, secția actorie în cadrul UNATC I.L.Caragiale București la clasa profesorului coordonator Doru Ana. A lucrat în proiecte de Film și Teatru dintre care amintim lungmetrajul „Sierranevada”, în regia lui Cristi Puiu și în mai multe scurtmetraje. În televiziune a făcut parte din echipa proiectului „Mondenii”(Prima Tv) și „Ai noștri”(Pro TV). A colaborat cu Teatrul Tony Bulandra Târgoviște din 2007 până în 2013  și cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul de Artă București, Teatrul Bulandra, Godot Cafe Teatru și altele

Juriul acordă premii la următoarele categorii:

  • Cel Mai Bun Spectacol Începători/ Cel Mai Bun Spectacol Avansați
  • Cel Mai Bun Actor/Cea Mai Bună Actriță Începători
  • Cel Mai Bun Actor/Cea Mai Bună Actriță Avansați
  • Cel Mai Original Text Începători
  • De asemenea, vom avea și un premiu al publicului intitulat „Premiul Carisma”, acordat prin votul publicului celui mai bun spectacol din festival

ITF s-a născut pentru că în Noiembrie InLight împlinește 6 ani!

6 ani de când Ești ceea ce gândești !

Loading...