Skip to main content
Tag

teatru

Robi Urs – primul actor neprofesionist la Berlinale Talents 2019

By Actorie, Newslights, Știri și evenimente No Comments

Robi Urs este primul actor neprofesionist din România admis într-un program select dedicat cineaștilor, desfășurat în cadrul celebrului festival internațional de film de la Berlin.

Robi Urs este un actor neprofesionist român care, deși nu a terminat o facultate de actorie, are deja numeroase reușite profesionale în CV. Robi a terminat cursurile școlii InLight și în ultimii șase ani a avut șansa de a lucra, printre alte proiecte, cu regizorul Adrian Sitaru pentru lungmetrajul „Ilegitim“, film care a fost selectat în cadrul festivalului Berlin International Film Festival – 2016, unde a fost premiat cu C.I.A.C.E. AWARD (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă). Anul acesta, Robi fost selectat din peste 3400 de aplicanți din 130 de țări să facă parte din programul Berlinale Talents. Pe scurt, Berlinale Talents este cel mai important program dedicat cineaștilor, o platformă de lucru intensiv care timp de șase zile include întâlniri, ateliere de creație, conferințe, vizite informale care au loc în cadrul festivalului internațional de film de la Berlin. Fondat în 2003, programul Berlinale Talents a adus de-a lungul timpului nume grele din cinematografia mondială alături de cei selectați în această platformă. Meryl Streep, Willem Dafoe, Juliette Binoche, Gus Van Sant sunt doar câteva dintre personalitățile care au venit să împărtășească din experiența lor publicului. Anual sunt selectați pe baza unei aplicații 250 de regizori, actori, scenariști, producători, monteuri, directori de imagine, distribuitori sau critici de film. Robi Urs a fost selectat în categoria Actori, fiind astfel primul actor neprofesionist din România care participă la cel mai prestigios program de acest gen.

 

Sursa – unica.ro
Citeşte întreaga ştire aici: Ce a reușit să facă un actor neprofesionist din România

Lucrul cu spațiul în actorie – cursul nr. 6

By Articole cursuri, Newslights No Comments

În urma a șase ani de cercetare și lucrul cu actorii, la InLight am dezvoltat o programă care a fost croită atât în jurul tendințelor actuale ale actoriei de teatru, cât și a interacțiunii directe cu fiecare cursant care ne-a călcat pragul. Considerăm că programa noastră este una care a evoluat și va evolua permanent în funcție de tine, cel care creezi alături de noi. Ca hub de cercetare ne place să considerăm că ne lăsăm zilnic luați prin surprindere, permițând astfel o evoluție activă a programei cursurilor.  

Vom povesti periodic despre cursurile noastre și conceptele de bază din ele pentru a împărtăși cu voi o parte din esența lor. Read More

Cursul numărul 3 – Lucrul în echipă – din cadrul programei de la Curs de Actorie Teatru

By Actorie No Comments

În urma a cinci ani de cercetare și lucru cu actorii în InLight, am dezvoltat o programă care a fost croită atât în jurul tendințelor actuale ale actoriei de teatru, cât și a interacțiunii directe cu fiecare cursant care ne-a călcat pragul. Considerăm că programa noastră este una care a evoluat și va evolua permanent în funcție de tine, cel care creezi alături de noi. Ca  hub de cercetare ne place să considerăm că ne lăsăm zilnic luați prin surprindere permițând astfel o evoluție activă a programei cursurilor.

Read More

Premieră – examen a grupei DreamTeam – „Ceci N`Est Pas de la Neige”

By Newslights No Comments

Grupa „DreamTeam” a reușit să ne surprindă prin momente excelente de inspirație și spirit de echipă, formând un grup compact și viu. Felicitări, DreamTeam!

Miercuri, 15 februarie 2017, ora 19:00, la binecunoscutul Unteatru, vom putea asista la premiera piesei „Ceci N`Est Pas de la Neige”. Acesta este ultimul examen al grupei DreamTeam care încheie astfel cursul de Actorie Teatru InLight Începători.

Avem ocazia să vedem pus în scenă unul dintre cele mai bune texte scrise în InLight. Povestea lui începe în urmă cu aproximativ 3 ani, în decembrie 2013, când grupa „Heroes” a așternut pe hârtie această poveste. Pe scurt, vom intra în lumea unor oameni care deși nu știu unde le e locul, sunt cu siguranță hotărâți să-l afle!

Ca de fiecare dată, InLight propune un text profund și o experiență teatrală memorabilă care în mod cert nu ne va lăsa indiferenți!
Distribuția: Florentin Chivulescu, Alexandra Cârcu, Dragoș Dumitrescu, Mădălina Drăgănescu, Andrei Eftene, Ana Maria Păsculescu, Yvonne Popescu și Valentin Tînjală.

Un eveniment, marca InLight, de neratat!

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm!

 

https://inlightcenter.ro/portfolio/grupa-dreamteam/

https://www.facebook.com/events/368026150262460/

 

 

Echipa InLight!

Grupa The Oscar`s

By Newslights No Comments

Grupa The Oscar`s

<<O grupă despre adaptare, oameni frumoși și puterea de a o lua de la capăt. Un oscar pentru The Oscar`s vă rugăm!>>

Ne-au încântat cu optimismul lor și au trezit dorința de joacă și joc. Un grup foarte unit și pus pe șotii permanent, cu un umor extraordinar. Sensibili dar și puternici, competitivi dar și empatici. Vă prezentăm Grupa The Oscar`s: Alexandra Cârcu, Andrei Eftene, Adriana Dănăila, Tourialay Akbari, Daniel Ciochină, Cristina Horez, Andreea Maioreanu, Dan Georgescu și Robi Urs.

Ei au scris și jucat, în cadrul modulului Actorie InLight Începători, în propria piesă intitulată „Cioburi de Lucreția”.

Îi puteți vedea în acțiune în link-urile de mai jos:

https://inlightcenter.ro/portfolio/the-oscars/

https://inlightcenter.ro/portfolio/cioburi-de-lucretia/

Echipa InLight!

InLight în 2017

By Newslights No Comments

InLight în 2017

Bun venit din vacanță, sperăm că v-ați relaxat, odihnit și refăcut forțele creative, pentru că avem multe proiecte și jocuri creative pe care le-am pregătit pentru voi. De asemenea, odată cu începerea noului an, începe și o nouă grupă Actorie Începători – ”Pulp Fiction” – chiar astăzi Joi 05.01.2017 de la ora 19:00, pe care vă așteptăm să îi cunoașteți și să-i încurajați.

Așa cum vă spuneam avem mai multe proiecte pentru anul ăsta, și despre unele vă putem povesti mai multe, respectiv:

  • Cursul de film la care lucrăm intens este foarte aproape de a fi lansat, vă anunțăm mai multe în curând;
  • Avem un film la care lucrăm la fel de intens, care este programat pentru filmări la vară în Vatra Dornei;
  • Două grupe de la modulul Actorie Începători se apropie de data premierei, respectiv: DreamTeam și LightRoom, care au intrat în repetiții finale;

Suntem nerăbdători, de asemenea să vedem cu ce ne mai surprind cursanții de la modulul Actorie Avansați, care în această perioadă au examene la Commedia dell`arte.

Acestea fiind spuse vă așteptăm chiar mâine Vineri 06.01.2017 la examenul, pentru Commedia dell`arte al grupei Sex, lies and videotapes, de la ora 19:00, la InLight. Vă rugăm să veniți cu minim 15 minute înainte pentru a ocupa loc în sală.

Vă așteptăm!

Vă dorim un an nou creativ, plin de bucurii și împliniri!

Echipa InLight

Grupa LightHouse

By Actorie No Comments

<<Grupa LightHouse este genul de grup care luminează orizontul nocturn, aduc multă înțelepciune și profunzime fiecărui act pe care îl pun în aplicare. Gândesc foarte mult în scenă și propulsează “fondul” la suprafață cu o mare ușurință pentru că așa sunt construiți. Bun venit grupa “LightHouse”!>>

Au ”apărut” în Luna Martie 2016 și de atunci ne-au umplut inimile de bucurie și pasiune. Au câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol Începători la InLight Theater Festival 2016 și Cel Mai Bun Actor Începători (Vlad Lustun) și Cea Mai Buna Actriță Începători (Andreea Dobre).

Ne-au învățat că actoria este despre disciplină, implicare și hotărâre, lucru individual și mai ales în echipă, că pasiunea și performanța sunt limitate doar de noi înșine și că a avea succes ține și de a lucra cu bucurie!

Îi puteți urmări pe toți in „acțiune” în link-ul de mai jos. Acum sunt la grupele de avansați unde de abia așteptăm să vedem ce ne mai pregătesc!

Grupa “LightHouse”

Felicitări și succes în continuare!

Echipa InLight